Un tânăr rănit în Colectiv a murit la Spitalul „Sf. Ioan”, numărul celor decedați a ajuns la 59

Publicat: 21/11/2015, 12:09

Potrivit unor surse medicale, tânărul care a decedat se numește Alexandru Mihai Iancu, avea 22 de ani și era internat în stare critică la Spitalul „Sfântul Ioan”.

Alex Iancu(centru), alături de Vlad Țelea și Alex Pascu, de la Goodbye to Gravity, decedați și ei în tragedia de la Colectiv

O altă pacientă rănită în incendiul din Colectiv, Andreea Ștefan, a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată, în urmă cu aproximativ două săptămâni, de la Spitalul „Sfântul Ioan” din București,

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 32 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 59.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 39 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă zece au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveția, unul în Franța și doi în Germania.

În spitalele din București mai sunt internate 40 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre 10 în stare critică sau gravă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Cum arată ferma pe care Tavi Colen o deține în mijlocul Bucureștiului! Are peste 1000...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Prințul Harry, șocat. Ultima lovitură de la Regele Charles
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Au fost descoperiți primii strămoși ai scorpionilor, ai păianjenilor și ai crabilor potcoavă
×